Ide

I. Verde de frunza intinat de-o lacoma omida, Gutui mumificate, uitate-ntr-o firida.
II. Orice idee – pe mormant de suflet, o noua caramida.
III. Ma strange Universul, nu-i spatiu sa cuprinda Toata tristetea stransa intr-o secunda vida.
IV. O noua zi uscata. O noua zi torida, Invoc lacrimi din ploaie, o ploaie grea, acida Dar ruga-i inutila, pagana si stupida.
V. Se taraie, alene, o clipa invalida, O ultima speranta vrea sa se sinucida. Prostia-n Romania e singura lucida Si umbla zvon prin piete c-ar fi iarasi gravida.
VI. Simt ca-i un pic mai bine, ca-i final de partida Iar marea-ncremenita devine iar fluida Zambesc unei vecine si-o las chiar sa decida De va vrea iar sa fie o chitra insipida.
Si fost-au ide- sase : amar, chin si obida Si a venit a VII-a, c-un aer de perfida. Va fi di nou rapida, va fi din nou placida Ma va pupa pe frunte c-un aer de frigida Lasandu-mi libertatea de-a dreptul androida De a afla raspunsul : nevasta lu’ stavridu’ , se cheama ca-i stavrida ?  P.S. Da, stiu, s-a auzit si pana-n fundu’ gradinii mele cum c-a mierlit-o autoproclamatu’. Si stiu ca-i de bon ton si in tendinte sa scrii ceva despre asta, cat sa arati ca esti cuplat la evenimente si ca iti pasa. Doar ca, stiti cum se zice : „Despre morti, numai de bine !”. Ori eu nu am gasit nimic de bine despre ‘mnealui, fie-i tarana usoara si cavoul conectat la internet, ase ca nu scriu. Na !