Arc peste timp

Scrisoarea lui Alexandru Vlahuta catre fiica sa “Sa traiesti Mimilica draga, sa fii buna, sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita ! Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, noroc chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca mai intai nu pot fi iubiti si al doilea… al doilea, de! Norocul si celelalte pere malaiete, care se aseamana cu el, vin de afara, de la oameni, de la imprejurari, asupra carora, n-ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire, in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod cand ti-ai pregatit sufletul pentru el. Si pregatirea aceasta e opera de fiecare clipa. Cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat si iar trebuie sa o iei de la capat. De aceea vezi atat de putini oameni fericiti… atatia cat merita.  A, daca nu ne-am iubi pe noi fara masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit, sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit, ne-am examina mai des si mai cu nepartinire, am ajunge sa razuim din noi, partea aceea de prostie fudula, de rautate si de necinste murdara, din care se ingrasa dobitocul ce se lafaieste in nobila noastra faptura. Se stie ca durerea este un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora. Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine-mi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti vina. Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei si al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg, cu cei rai. Fa-te mica, fa-te neinsemnata, de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: ”Uitati-va la mine!”, dar mai ales as vrea sa scriu, de-a dreptul in sufletul tau aceasta: “Sa nu faci o fapta a carei amintire te-ar putea face vreodata sa rosesti”. Nu e triumf pe lume, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata. Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi trait cincizeci de ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi! Te imbratisez cu drag, Alexandru Vlahuta, cand ai implinit saptesprezece ani.” SMS-ul lui Nicolae Guta catre fiica sa “C**va proasta, te-ai pus cu dracu’. O sa platesti scump p**a jegosului. Promit ca aici este pentru tine sfarsitul carierei tale. Nu va mai canta nimeni cu tine. C***va nebuna, c***a c****elor! Du-te acum si ia-l pe ala de ti-a dat la m**e, canceroaso, sa cante cu tine. Promit ca s-a sfarsit cu tine, nimeni nu va mai canta cu tine si o sa-ti iasa p**a pe gura si pe nas, scarba nebuna” ______________________________________________ Stiu, imi veti spune ca am fortat o legatura intre doua lucruri care n-au fost si nu vor fi, indiferent de absurditatea vreunui criteriu gen „ambii aveau mustata”, tangentiale. Ca am amestecat diamante cu balegar de vaca doar fiindca ambele au carbon in compozitie. Fiindca in timp ce Alexandru Vlahuta era cel care, spre exemplu, «vedea in poet „un militant in serviciul principiilor inaltatoare, un „samanator” de idei generoase si simtaminte nobile” (…) pledand in favoarea „poeziei pline de continut, deschisa spre lume, spre marile idealuri umane, in stare sa reverse peste inimile noastre mangaiere si iubire”, cerand poetilor „sa cante rostul lumii si splendorile naturii”» („Scriitori romani”, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1978, pag. 476), limbricul asta cu urechi de Guta face parte din clasa hemoroizilor subculturii de canalizare. Si totusi, nu stiu ce procent dintre contemporanii lui Vlahuta avea idee despre existenta acestuia si era familiarizat cu scrierile sale. As inclina catre un 10% dar asta nu fiindca ma simt generos ci mai degraba fiindca imi doresc un dezechilibru care sa nu fie strigator la cer. Dezechilibru generat de faptul ca dintre noi, contemporanii lui Guta, sunt probabil (si aici aplic procedeul invers incerc sa minimalizez cifrele) 60% care sa fi auzit intr-un context sau altul, au auzit si stiu cate ceva despre acest rebut al speciei umane. Si asta pentru ca este bagat in seama la ore de maxima audienta pe posturile tv, apare-n paginile ziarelor, este ascultat si promovat. Nu suntem doar noi, romanii, singura natie aflata pe o panta descedenta, singurii care gusta din mizeria regresului spiritual, civic si comportamental. Mai sunt si altii care fac apel la trecut, la inaintasi, in incercarea de a-si adauga numele, altadata rasunator, pe lista tarilor care conteaza. Asta  nu este insa de natura sa imi aduca macar un dram de consolare. Fiindca mai jos de noi nu cred sa fie totusi, nimeni. P.S. Aceasta postare nu participa la concursul RockFm, dar incearca sa il promoveze : Rock FM cauta Rebel cu Cauza! Manifesta-te pe rockfm.ro! Rock-ul a fost dintotdeauna in mijlocul protestelor care au schimbat lumea in bine. Acum, RockFm cauta Rebel cu Cauza. Acel om care iese din turma si se ridica pentru ceea ce crede. In era protestelor, RockFm e portavocea ta. Schimbarea in bine incepe cu tine. Cauza ta devine cauza RockFm.