Duzina de cuvinte : Papusi dansand.

Actul I  Cabina sefului de echipaj de pe un cargou romanesc, vestul Mediteranei, 1987 “Nea Gica, ce faci bre, esti treaz ?” intreba, ca boul, Grigorut, amintindu-si o secunda prea tarziu ca lui Gica, nostromul, nu-i plac intrebarile si realizand, tot cu delay, ca e normal ca “batranul” e treaz din moment ce statea la masa si mesterea ceva la mainile unor papusi. “Nimic, dar de calitate. Asta fac”, ii raspunse Gica amintindu-si la randul lui, parca in treacat, plictisit, ca Grigorut, marinarul, era cel mai sarac cu duhul dintre cei 7 membri de echipaj pe care el, ca nostrom, ii “pastorea”. “Da de ce’s bre papusile alea asa palide ? Ca-s ca moarte si alta nu. D-alea normale n-avea de cumparat ? De ce-ai luat dintr-astea ? Erau mai ieftine ?” “Bai, Grigorut, sunt de ceramica, ma. De portelan. Sunt mai greu de gasit, se dau mai scump …” “Io nu pricep … Pai jucaria nu-i sa te joci cu ea ? Ca daca duci la o fetita o jucarie da bibelou, ea de un’ sa stie ca-i de joaca ori de pus pe mobila ? Ca vede de la muma-sa ca pune bibelourile in vitrina, nu ?” “Bibelou de pus in vitrina ii tac’tu si cu fi’su ala mijlociu”, raspunse batranul nostrom dandu-i de lucru lui Grigorut care socotea deja pe degete care dintre fiii lu’ ta’xu e al mijlociu… “Te razi de mine, bre nea Gica… Ca suntem numa’ doi frati la parinti. Io’s al mai mic…” “D’apoi in locul muma-tii, nici mie nu stiu daca-mi mai ardea sa mai fac unul, mai Grigorut… Da’ ce-s, mai, trepidatiile astea ? Ca face pacostea asta de nava ca toate alea de zici c-acum crapa din suduri…” Apoi, incet, ca si cum nu ar fi vrut ca Grigorut sa il auda, «Tremurul din fiinta mea e trecator. Mi-ai atins salbatic o coarda cuminte… Faptele tale vor mai ramane o vreme sa-mi strige in iris durerea; ceea ce-ai fost ma va ajuta sa iert ceea ce esti…» Ai auzit vreodata poezia ast a, Grigorut ? … Ai auzit pe naiba… Tu abia stii ce-ngroapa mata, mai… E o pustoaica, Tania Kubitza.” “Cica-i ceva cu unul din pistoane, nea Gica… Baietii de la masina sunt toti jos in sala masini dar de cand au intrat n-a iesit macar unul sa spuna ce-i acolo. Io asta stiu de la nea Gica, da’ nu matale. Nea Gica bucatarul…” “Bai Grigorut, ia schimba-te tu de trening, mergi la magazia din prova, de la forepeak, si vezi ca am eu acolo dupa cutiile cu vopsea un fel de trepied pe care-l folosim noi la pomul de Craciun. Adu-mi-l sa sprijin de el papusile astea ca altfel nu le pot lipi … Si ai grija sa nu te mai lovesti la treapta asa cum faci de fiecare data…” “Da’ de ce le lipesti, bre ?” intreba, din nou ca boul, Grigorut, amintindu-si din nou, cu o secunda prea tarziu, ca nostromului Gica nu ii plac intrebarile… Actul II Coverta unui aceluiasi cargou romanesc, acelasi vest al Mediteranei (de data asta cateva mile mai spre est), acelasi an 1987 “Neata, dom’ comandant… Am trecut de Magreb ?” “Apai, nea Gica, depinde la ce spui tu Magreb… Daca te referi doar la Maroc, da, suntem ca si trecuti.